Transilvania este o regiune bogată în tradiții și obiceiuri locale, cu un patrimoniu cultural și natural deosebit. Însă, din păcate, multe dintre aceste tradiții sunt pe cale de dispariție, în contextul modernizării și globalizării. Una dintre aceste tradiții unice este cea a creșterii Bivolilor de Apă, care sunt o parte importantă a culturii și a traditiilor din Transilvania.

 

Puțini își pot imagina peisajul deluros al Transilvaniei rurale fără bivol, acest animal docil şi inteligent. Dacă în anii ’80, în România erau peste 220.000 de bivoli, acum în țară mai sunt mai putin de 17.000 de capete.

 

La sfârșitul anilor ’90, trăiam fără să știm ultimele zile ale bivolilor și vacilor sătești. În fiecare dimineață bivolii și vacile ieșeau din grajduri, traversau curtea și ieșeau la șosea, de unde plecau cu ciurda la păscut. Seara se repeta totul în sens invers. Astăzi,sunt județe întregi care nu au câte exemplare avea un sat pe vremuri.

 

Erau preferați de țărani, care aveau de obicei câte o pereche. La 1882, presa din Țările Române vorbea de 5.500.000 de exemplare, „o bogăție europeană”. Pe măsură ce tot mai mulți țărani plecau către orașe, numărul a început să scadă. Un secol mai târziu, în 1980, mai existau 228.000 de capete. La Revoluție erau 210.000. Azi, mai bine de 30 de ani mai târziu, mai există 16.721 de animale.

 

Crescătorii care au azi bivoli în grijă sunt fie fermieri, care trăiesc din agricultură sau zootehnie, fie săteni, mai ales bătrâni, care au câteva exemplare. Cei mai mulți vând laptele fie către procesatori, care îl transformă în brânză sau smântână, fie direct la clienți.

 

E greu să explici bubalinele (bivoli) fără să le compari cu taurinele (vaci). Cea mai importantă diferență din punct de vedere al afacerilor e că vacile dau mai mult lapte. O vacă obișnuită dă și 15 litri pe zi, o bivoliță bună dă 8. Laptele de bivoliță are un conținut de grăsime mai ridicat, e alb, nu gălbui, are mai puțin colesterol și mai multă proteină. E considerat de mulți mai sănătos. Am auzit că laptele de bivoliță ar fi benefic în tratarea unor boli de piele, pentru copii născuți prematuri sau pentru cei cu intoleranță la lactoză, dar, în lipsa unor studii științifice, nu știm dacă și cum ajută în aceste boli.

 

Dar majoritatea sunt prietenoși și cu străinii. Vin singuri când îi strigi sau când te văd, se pun la picioarele tale, te lasă să-i mângâi. Și un animal care te lasă să-l mângâi e un animal mai ușor de iubit.

 

Pentru că animale domestice există datorită oamenilor, destinul lor e legat de mersul societății. Cel mai mare atu competitiv al bivolilor era puterea de tracțiune și rezistența. Puteau trage un car mai bine și mai mult ca vacile. Când oamenii aveau care, asta conta mult. Când n-au mai fost care, a contat producția de lapte, și aici vaca câștigă detașat și oamenii s-au îndreptat natural spre vaci.

 

În concluzie, tradiția creșterii bivolilor din Transilvania este o poveste pe cale de dispariție, care are nevoie de protejare și de susținere pentru a fi păstrată pentru generațiile viitoare. Este important ca autoritățile locale și regionale să ia măsuri pentru promovarea și protejarea acestei tradiții, prin sprijinirea fermierilor și a producătorilor locali, prin organizarea de evenimente culturale și turistice care să valorizeze aceste animale și prin educarea publicului asupra importanței lor pentru patrimoniul cultural și natural al regiunii.

 

Fotografii de Mihai Filip